Neputinta

In camera mea, aproape totul tipa dupa mine:
cartile striga “citeste-ne”,
pe mine m-ai inceput deja striga una,
“si pe mine, si pe mine” tipa repede suratele ei de pe noptiera;

prietenii mei, ascunsi in scrisori prafuite urla: raspunde-ne;

televizorul spune: uite-te la mine, e ceva ce te intereseaza,

patul ma ademeneste, “hai la mine ca esti obosita”,

cafeaua rece din ceasca plange: da’ pe mine de ce nu ma bei;

tigara se trezeste si ea: da pe mine cand ma fumezi;

florile isi apleaca frunzele semn ca le este tare sete,

paginile jurnalului imi soptesc: scrie-ne, doar stii cat esti de uituca;

praful de pe mobile mormaie si el: du-ma de aici, vreau sa zbor;

cartofii incep sa puta de suparare ca nu i-am curatat inca.

Numai gandacii merg linistit pe pereti
stiind ca intre tipete, urlete si amenintari
numai de uciderea lor nu-mi arde mie.

As vrea sa inchid usa si sa fug dar s-au prins:
au inceput toate deodata sa urle si mai tare.

ma-ntorc la icoana, singura ramasa tacuta pe perete:
o privesc neputincioasa si, in cele din urma icoana-mi graieste:
nu trage de timp si iti promit ca te voi chema la mine
doar dupa ce iti vei termina toate treburile pe care le ai de facut.

O, Doamne, raspund eu smerita, si eu care credeam ca doar Tu esti nemuritor!